stiri

Allview X4 Soul Style a fost prezentat la Mobile World Congress

Allview X4 Soul Style

Allview, brandul românesc de smartphone-uri și tablete, a lansat în cadrul celui mai mare eveniment de tehnologie mobilă din lume, Mobile World Congress de la Barcelona, smartphone-ul X4 Soul Style.

Cu o rezoluție de 16 megapixeli, deschidere a diafragmei f/2.0 și Flash Selfie special conceput să repartizeze omogen lumina, camera frontală a smartphone-ului X4 Soul Style va realiza selfie-uri luminoase chiar și în medii mai întunecate. Camera folosește un algoritm special de reproducere a culorilor pentru ca nuanțele surprinse să fie cât mai apropiate de realitate. În plus, funcția de înfrumusețare este disponibilă atât în fotografii cât și în filmări, pentru toate persoanele cuprinse în cadru.
De cealaltă parte, camera principală de 13 megapixeli, cu diafragmă f/2.0 și Autofocus oferă o multitudine de funcții pentru fotografii și clipuri video originale.

Allview X4 Soul Style

Allview X4 Soul Style

X4 Soul Style punctează și în ceea ce privește autonomia, oferind într-un design slim cel mai generos acumulator din gama Soul, de 4010mAh. Tehnologia Dual Core a sistemului de încărcare Turbo Charge asigură energie pentru o zi de utilizare după mai puțin de o oră de conectare la priză. Testele au demonstrat că acumulatorul încărcat complet asigură 5 ore și jumătate de redare video, 50 de ore de muzică neîntreruptă sau 20 de ore de apeluri 3G.

Echipat cu un procesor Octa Core 64-bit tactat la 2GHz și memorie RAM de 4GB, X4 Soul Style oferă o experiență de utilizare ireproșabilă. Spațiul de stocare de 64GB este extrem de generos si poate fi suplimentat prin utilizarea unui card microSD de până la 128GB. Dispozitivul rulează sistemul de operare Android 7.0, Nougat, oferind o interfață intuitivă și prietenoasă.

X4 Soul Style este un smartphone Dual SIM ce oferă conectivitate 4G Dual Mode, în ambele standarde, FDD și TDD. În plus, ambele SIM-uri pot funcționa în frecvența 3G. Terminalul mai dispune un display IPS de 5,5 inch Full HD și un senzor frontal de amprentă, ce oferă acces rapid la meniul telefonului, în numai 0,3 secunde.

X4 Soul Style este disponibil pe bază de precomandă începând de astăzi, la prețul de 1.399 lei. Livrările vor începe din 11 aprilie.

Specificații principale pentru Allview X4 Soul Style

  • Smartphone Dual SIM, 4G Dual Mode, Dual 3G
  • Camera frontala 16MP cu Flash, f/2.0
  • Camera principala 13MP, f/2.0, Autofocus, Image PRO, 5 lentile
  • Full Body Beauty in fotografii si filmari
  • Senzor de amprenta frontal
  • Display 5,5” IPS Full HD (1080x1920px), 2.5D
  • Corning Gorilla Glass
  • SO Android 7.0, Nougat
  • CPU Octa Core Helio P10, 2GHz
  • Memorie RAM 4GB
  • Memorie Flash 64GB, suporta card microSD de pana la 128GB in regim single SIM
  • Acumulator 4010mAh, Fast Charging
  • Maxx Audio, Infrarosu
To Top

Citește articolul precedent:
Motorola Moto G5
Motorola va aduce în România modelele Moto G5 și Moto G5 Plus

Lenovo, prin subsidiara sa, Motorola Mobility, anunță lansarea la nivel global a celei mai noi generații Moto G. Cele două...

Închide