jocuri

Lansare de joc video românesc: Tap Busters pentru iOS și Android

Tap Busters de la Metagame

Studioul românesc Metagame, incubatorul Carbon și publisher-ul Tilting Point lansează Tap Busters, un joc gratuit disponibil pe iOS și Android. Tap Busters oferă un gameplay intens, grafică deosebită și un umor irezistibil. Metagame este un studio independent din Bucuresti fondat de cunoscutul artist Noper (Radu Pop) împreună cu Dan Teodorescu și Daniel Nay, doi veterani ai industriei de jocuri din România.

Tap Busters de la Metagame

Tap Busters de la Metagame

Misiunea jucătorilor este să călătorească prin Imperiul Galactic și să distrugă armata de creaturi spațiale inutile pentru grămezi de bani. Pregătiți de luptă, jucătorii trebuie să apese pe ecran ca și cum ar fi sfârșitul lumii. Trebuie să se folosească de puterea degetelor ca să îi ia prin surprindere pe monștrii și ticăloșii spațiali.

„Tap Busters a avut parte de o primire foarte bună până acum. Jucătorii sunt încântați de umorul savuros și universul fantastic imaginat de către Noper. Suntem foarte bucuroși să lansăm noi moduri de joc și conținut exclusiv și suntem siguri că și jucătorii noștri cei mai loiali vor fi satisfăcuți”, a precizat Daniel Nay, CEO Metagame

“Suntem extrem de fericiți de parteneriatul cu Metagame și Tilting Point”, a declarat Cătălin Butnariu, General Manager Carbon. “Ne-a plăcut din prima clipă Tap Busters și suntem onorați să lucrăm cu o echipă atât de experimentată ca cea de la Metagame. Suntem încrezători că Tilting Point va ajuta jocul să se facă remarcat”.

Tap Busters Gameplay trailer

Jocul Tap Busters de la Metagame poate fi descărcat din Google Play, accesând adresa: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.metagamestudio.tapbusters

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung Galaxy Tab Active 2
Samsung Galaxy Tab Active2 se adresează mediului de afaceri

Samsung lansează Galaxy Tab Active2, o nouă tabletă pentru mediul de business, cu design rezistent. Galaxy Tab Active2 contribuie la...

Închide