stiri

Apple si Samsung au o relatie complicata

Conflictul dintre Apple și Samsung se complică când începem să analizăm relația comercială dintre cele două corporații. Așa după cum spuneam în articolul precedent, Apple cumpără majoritatea compomentelor electronice de la firme ce dețin capacitatea de a proiecta și fabrica subansamble vitale precum celebrul ecran retină.

Numai anul trecut Apple a cumpărat de la Samsung componente în valoare de 5.7 miliarde de dolari, fiind al doilea client important al coreenilor după Sony. Samsung concepe, produce și livrează către Apple memorii RAM, memorii Flash și display-uri, interdependența între corporații fiind foarte mare. Cu toate acestea Apple a intentat o acțiune în justiție către furnizorul său de componente acuzând faptul că Samsung se inspiră din design-ul produselor comercializate de firma lui Steve Jobs.

Vocile din industrie spun că primele telefoane inteligente fabricate de Nokia și HTC, cu mult timp înainte ca Apple să intre pe piața mobile, aveau tot formă patrată, ecran tactil și icoane rotunjite la colțuri fără ca acest lucru să constituie o reinventare a roții. De asemenea tabletele PC existente înaintea iPad-ului, așa cum este cea din imaginea de mai jos, nu se deosebește prea mult de cele actuale dacă analizăm forma acesteia și modul de a interacționa cu utilizatorul.

Din punct de vedere tehnologic produsele Apple se află sub cele fabricate de Samsung, așa cum lesne se poate observa din tablelul de mai jos, coreeni deținând know-how-ul necesar fabricării de procesoare, chip-uri și memorii flash.

To Top

Citește articolul precedent:
Apple da in judecata Samsung

Apple, o firmă de design ce a desenat iPad-ul, a acționat în judecată cel mai mare conglomerat agrenat în industria...

Închide