stiri

Cum se prezintă iPhone 4GS față în față cu lumea Android!

După „marele eveniment” Apple, desfășurat ieri seară, au apărut o serie de critici la adresa companiei americane, venite din partea publicului care se aștepta la apariția unui terminal revoluționar denumit iPhone 5. Din păcate pentru fanii mărcii, telefonul nu se numește iPhone 5 și nici nu beneficiază de caracteristici revoluționare.

Apple a făcut totuși unele modificări pe partea hardware, mai puțin vizibile la prima vedere, pentru a ține pasul cu armata de telefoane asiatice. iPhone 4GS integrează un chipset A5 care este în esență un dual-core Cortex A9 și o cameră de 8 megapixeli.

Comparativ cu telefoanele Android aflate acum pe piață, iPhone 4GS reușește să se ridice la nivelul acestora prin puterea de procesare și prin ecranul de mare densitate. Din păcate pentru compania americană, ale cărei acțiuni au scăzut imediat după conferința de presă, lumea Android nu stă pe loc. Samsung pregătește deja distribuția telefoanelor cu chipset dual-core la 1.5GHz, NVIDIA se află pe ultima sută de metri cu chipset-ul Kal-El iar LG a venit cu telefoane cu ecran HD. Toate aceste modele ce vor fi lansate în lunile viitoare sunt net superioare actualului iPhone 4GS.

Pe partea software, Android Market oferă mai multe aplicații gratuite și se află în acest moment pe o pantă ascendentă în ceea ce privește numărul și calitatea acestora. Utilizatorii pot alege între titluri gratuite sau pot opta pentru jocuri complexe ale marilor studiouri de creație. Android 4.0 Ice Cream Sandwich un alt element important al ecosistemului software creat de Google. Noul sistem de operare va aduce cu sine optimizări pentru o serie de neajunsuri întâlnite de utilizatori la momentul actual. Primele știri despre telefoanele cu Ice Cream Sandwich au început să circule pe internet însă până la apriția acestora sunt puține lucruri pe care le putem susține cu certitudine, majoritatea aflându-se la stadiu de zvon neconfirmat.

Restricțiile impuse de Apple sunt o altă chestiune supărătoare pentru utilizatori. Lipsa unui slot microSD pentru carduri de memorie sau incompatibilitatea cu tehnologia flash pot dezamăgi o parte din clienți.

Bineînțeles se pune întrebarea pentru ce ar cumpăra cineva un terminal depășit în condițiile în care concurența oferă ceva mai bun. Prețul redus al noilor terminale Apple ar putea fi unul dintre motive. Un iPhone 4GS are un preț de pornire mai mic decât al unui Galaxy S II iar la apariția următoarelor generații, Apple va avea o ofertă financiară mai bună. Cu alte cuvinte va oferi un telefon performant la un preț sensibil mai mic decât al concurenței.

Din punct de vedere hardware iPhone 4GS stă destul de bine comparativ cu actualele telefoane Android, așa cum se poate vedea și în tabelul de mai jos.

To Top

Citește articolul precedent:
LG Optimus LTE
LG Optimus LTE are ecran HD

Publicul din țările asiatice este avid de tehnologie, aceste zone constituind prin populația numeroasă principalele piețe de desfacere pentru companiile...

Închide