stiri

Android se detașează de concurenții săi

Vânzările de telefoane mobile, la nivel mondial, au totalizat în trimestrul trei al acestui an 440.5 milioane de unități, cu 5.6% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform unui raport Gartner.

Telefoanele simple s-au vândut foarte bine, cele mai multe comenzi venind din piețele emergente dar și de la operatorii de telefonie care vând astfel de modele sub marcă proprie. Un exemplu ce s-ar putea încadra în această categorie este Vodafone 555 Blue disponibil pe piața românească. În perioada sărbătorilor de iarnă, vânzările ar putea fi și mai mari dată fiind disponibilitatea clienților de cheltui sume mai mari pe cadouri iar producătorii nu au întârziat să pregătească stocuri pentru a acoperi cererea sezonieră.

Vânzările de telefoane inteligente către utilizatorii finali au înregistrat 115 milioane de unități în trimestrul 3 din 2011, cu 42 de procente mai mult raportat la perioada similară din 2010. Smartphone-urile au reprezentat 26% din piața totală față de 25% în trimestrul anterior. Creșteri importante pe acest segment au venit din China și Rusia dar și din Europa de Vest și Statele Unite ale Americii.

Printre producătorii de top din industria telefoanelor mobile se mențin în continuare finlandezii de la Nokia care își rezervă 23.9% din vânzările globale (vezi tabelul cu producători). Telefoanele dual-sim în particular și telefoanele generaliste au susținut Nokia pe piețele emergente. În ultimul trimestru al anului se așteaptă modificării în structura vânzărilor Nokia dată fiind reclama pe care compania și-a făcut-o împreună cu Microsoft pentru noua serie Lumia.

Nokia a adoptat pentru telefoanele sale sistemul de operare Microsoft Windows Phone 7.5 Mango, Lumia 800 reprezentând nava amiral a finlandezilor. Un alt terminal așteptat este Nokia 900, echipat de asemenea cu sistemul de operare Microsoft.


Tabel cu vânzările din Q3 2011, cifrele reprezintă mii de unități.

Primul loc în ce privește vânzările de telefoane mobile este ocupat de Samsung care a reușit să comercializeze 24 de milioane de unități. Creșterea vânzărilor și detronarea celor de la Nokia a fost posibilă datorită noilor game de smartphone-uri Galaxy. Telefoanele inteligente de la Samsung acoperă acum o plajă mai largă de prețuri fapt care a dus la un număr mai mare de unități vândute. Competiția pe segmentul smartphone-urilor va fi și mai agresivă ca până acum dată fiind apariția noului iPhone 4S, a noilor telefoane Nokia cu Windows Mobile dar și a ultimei versiuni a sistemului de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Apple a livrat 17 milioane de iPhone-uri, în creștere cu 21 de procente față de trimestrul 3 din anul 2010. Chiar dacă această creștere e încurajatoare trebuie remarcat că vînzările au fost mai mici cu 3 milioane de unități față de trimestrul 2. Piețe precum Brazilia, Mexic, Rusia și China devin tot mai importante pentru Apple.

Google domină în prezent piața smartphone-urilor cu 52.5% din vânzările totale din Q3 (vezi tabelul cu sistemele de operare). Android beneficiază de o ofertă variată, bine susținută prin aplicații ușor accesibile, ce se adresează unui public larg. Pe piața sistemelor de operare, lupta se dă între Android, iOS, RIM și Windows Phone însă cifrele spun că Android se va detașa de concurenții săi.

Tabel cu vânzările din trimestrul 3 al acestui an raportate la sistemul de operare utilizat. Cifrele reprezintă mii de unități vândute.

To Top

Citește articolul precedent:
Kaspersky Lab protejează telefonul TAG Heuer Link

Industria produselor de lux exploatează tot mai mult segmentul echipamentelor de ultimă generație. De cele mai multe ori, clienții plătesc...

Închide