tablete

Samsung Galaxy Tab 10.1 GT-P7500 review

Samsung Galaxy Tab 10.1 P7500

Introducere

Grija pentru detalii și calitatea construcției sunt factorii decisivi care influențează decizia de cumpărare. Samsung s-a adaptat rapid cerințelor marketingului modern care exploatează din plin comoditatea și lipsa de informare a clientului pentru a crea o marcă cu priză la public. Reușita celor de la Samsung este confirmată de cifrele mari de vânzări pe care le au pe piața tabletelor dar și de modelele noi, lansate tot mai frecvent. Dacă în Europa și Statele Unite ale Americii piața este dominată clar de modelele Apple în China Samsung s-a impus decisiv. Conform unui raport Gartner, publicat luna aceasta (martie 2012) Samsung s-ar situa pe primul loc pe piața chineză de telefoane iar clienții ar prefera produsele coreene și pe segmentul tabletelor.

Samsung Galaxy Tab 10.1 P7500

Samsung Galaxy Tab 10.1 (GT-P7500) are un design extraordinar inspirat nepermis de mult de Apple iPad 2. Fără a intra în alte chestiuni legate de asemănările între cele două tablete putem spune că Samsung Galaxy Tab 10.1 poate satisface gusturile celor mai pretențioase persoane în materie de estetică.

Design-ul asemănător al celor două modele a făcut subiectul unor procese costisitoare din care Samsung a avut de pierdut sume importante. O instanță germană a interzis vânzările tabletei Galaxy Tab 10.1 pe motiv că s-ar asemăna prea mult cu iPad 2 iar coreenii au fost nevoiți să revină asupra elementelor incriminate de Apple pentru a putea comercializa acest model în Germania. În acest fel s-a născut Samsung Galaxy Tab 10.1N 3G P7501, un model identic din punct de vedere hardware cu P7500, modificat însă din punct de vedere estetic.
Samsung Galaxy Tab 10.1 P7500

Chiar dacă este un model care își trăiește maturitatea, un review al tabletei Galaxy Tab 10.1 era obligatoriu în condițiile în care figurează drept cea mai vîndută tabletă premium cu Android în magazinele online. Koyos.ro ne-a venit în ajutor și de această dată, oferindu-ne un model pentru test.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9

To Top