telefoane

ASUS ZenFone 3 – cea mai bună alegere din zona sa de preț

ASUS Zenfone 3

Introducere

ASUS Zenfone 3 ZE520KL nu este cel mai performant model al gamei Zenfone 3, însă este suficient de puternic pentru a încerca să se bată de la egal la egal cu Samsung Galaxy S6 (vezi secțiunea performanțe). Din punct de vedere estetic, telefonul are toate ingredientele unui model de top. Zenfone 3 este livrat într-o cutie elegantă, putând fi ales drept cadou pentru ocazii speciale (vezi foto).

Vezi ofertele ASUS!

Ecranul ocupă cea mai mare parte a telefonului, aproape 76%, lăsând loc pentru trei butoane tactile aflate la baza acestuia. În partea superioară se află difuzorul pentru convorbiri telefonice, camera foto frontală și doi senzori, unul fiind de proximitate.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3

Îmbinările dintre sticla ecranului și scheletul intern fabricat din aluminiu sunt insesizabile utilizatorului obișnuit, elementele fiind lipite între ele cu adezivi performanți. Un utilizator obișnuit va avea impresia că telefonul este un singur element cu structură uniformă, fără să intuiască ce tehnologie avansată se află la interior.

Pe partea din spate sunt vizibile elemente precum camera foto principală, ieșită în relief cu aproape 1mm, senzorul laser pentru cameră, un bliț format din trei LED-uri de culori diferite și cititorul de amprente, aflat imediat sub cameră.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3 ZE520KL nu renunță la conectorul audio de 3.5mm, utilizatorul având posibilitatea să aleagă dintr-un număr mare de căști de calitate, nefiind un client captiv pentru accesorii audio. În ceea ce privește interfața USB, Zenfone 3 se laudă cu un port Type-C, reversibil, ce facilitează atât traficul de date la viteză mare între telefon și PC, cât și conectarea încărcătorului.

Pe laterala stângă a telefonului se găsește un sertar pentru două cartele (una micro-SIM și alta nano-SIM) și cartela microSD. Pe laterala dreaptă, utilizatorul are acces la trei butoane – două pentru volum și unul on/off.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3 (butoane amplasate în dreapta)


Specificații & Hardware

ASUS a renunțat la procesoare Intel pentru a deveni mai competitiv și a ales un chipset Qualcomm.ASUS Zenfone 3 ZE520KL are la bază chipsetul Qualcomm MSM8953 Snapdragon 625 cu 8 nuclee ARM Cortex-A53 tactate la 2GHz. Chipsetul integrează, de asemenea, un modem X9 LTE și grafica Adreno 506, alături de alte nuclee specializate. Frecvența de funcționare este optimizată în funcție de încărcarea procesorului și de tipul de instrucțiuni executate pentru a se obține o eficiență energetică cât mai ridicată.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3

Ecranul pe care îl veți găsi pe noul ASUS Zenfone 3 ZE520KL este de tip IPS+, multitouch și are o diagonală de 5.2 inci. Rezoluția FullHD (1080 x 1920) este un standard de top adoptat de o lume întreagă, astfel că nu veți avea nicio problemă de redimensionare atunci când veți rula aplicații sau când veți viziona filme, mai mult filmul FullHD va fi redat pixel cu pixel, calitatea imaginii nefiind alterată.

ASUS-Zenfone-3-hardware-004

ASUS Zenfone 3 specificatii

În cazul acestui model, ASUS a ales un modul de memorie RAM LPDDR3 de 4GB. Pe piața românească vor exista și modele cu 3GB de memorie RAM, de aceea este necesar să fiți atenți la codul telefonului și la specificațiile tehnice pentru a alege în cunoștință de cauză.

În materie de comunicații wireless, utilizatorul are cam tot ceea ce și-ar putea dori. Acesta va găsi pe telefon un modul Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac cu posibilități Wi-Fi Direct și hotspot Wi-Fi.

Specificații ASUS ZenFone 3

  • Rețele GSM/HSPA/LTE
  • Dual-SIM, dual stand-by (o cartelă micro-SIM și o alta nano-SIM)
  • Dimensiuni 146.9x74x7. mm
  • Greutate 144 grame
  • Ecran IPS+, multitouch, diagonală 5.2 inci, raport ecran/corp 75.6%
  • Rezoluție ecran 1080 x 1920 pixeli, densitate ~424 ppi, protecție Corning Gorilla Glass 3
  • Chipset Qualcomm MSM8953 Snapdragon 625, Octa-core, 2.0GHz, nuclee Cortex-A53
  • Grafică Adreno 506
  • Memorie RAM 4GB LPDDR3
  • Stocare 64GB eMMC Flash
  • Stocare în ASUS WebStorage 5GB (gratuită)
  • Slot MicroSD card (până la 128 GB)
  • Bluetooth v4.2, A2DP, EDR, LE
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, hotspot
  • Cameră primară 16 MP, f/2.0, focalizare prin detecție de fază și laser, OIS (4-axe), dual-LED (două culori), Geo-tagging, touch focus, face detection, panorama, HDR, Video 2160p@30fps, 1080p@30fps
  • Cameră frontală 8 MP, f/2.0, video 1080p
  • GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS
  • Slot card microSD până 256 GB (utilizează slotul SIM 2)
  • USB v2.0, Type-C 1.0 reversibil
  • Senzori: amprentă, acceleremotru, giroscop, proximitate, busolă electronică
  • Baterie internă Li-Ion 2600 mAh
  • Conector audio 3.5mm
  • Sistem de operare Android 6.0.1 (Marshmallow) cu interfață Asus ZenUI 3.0
  • Culori: negru safir, alb, auriu închis
  • Data lansare iulie 2016

Galerie Foto ASUS Zenfone 3 în AIDA64


Telefonul

ASUS Zenfone 3 ZE520KL este un telefon dual-SIM, dual stand-by, acceptând două cartele. Prima (SIM1) este de tip micro-SIM, iar cea de a doua este de tip nano-SIM. Între acestea se gășește slotul pentru cardul microSD. Sertarul cu cele trei cartele se introduce într-un slot amplasat pe laterala stângă. Accesul la acest sertar se face cu ajutorul unei agrafe (ac, etc.).

ASUS Zenfone 3 - interfață telefon

ASUS Zenfone 3 – interfață telefon

ASUS Zenfone 3 ZE520KL beneficiază de aceeași interfață grafică pe care o putem regăsi și pe alte telefoane precum Zenfone 2, Zenfone Selfie sau Zenfone Zoom. Utilizatorul va regăsi o tastatură mare, cu cifre mari, bine evidențiate și o grupare a contactelor care facilitează indentificarea persoanelor.

Submeniurile asociate vă oferă posibilitatea să configurați cele două cartele și să creați o listă neagră pentru numerele de telefon de la care se trimit mesaje comerciale nedorite (spam).

ASUS Zenfone 3 - interfață telefon

O altă facilitate interesantă este dată de integrarea în interfața telefonului a funcției pentru înregistrarea apelurilor telefonice. Spre exemplu, atunci când vi se oferă la telefon informații mai complexe pe care nu le puteți reține sau nota (cum ar fi indicații de orientare, cifre, proceduri, etc.) puteți înregistra convorbirea, pentru ca mai apoi să reascultați aceste informații.


Performanțe

ASUS Zenfone 3 ZE520KL se mișcă surprinzător de bine, diferențele dintre un Galaxy S6 și acest model fiind greu de identificat de un utilizator neavizat. Elementele din interfață grafică pot necesita un timp de acomodare, însă odată ce v-ați obișnuit cu telefonul și veți înțelege adevăratele posibilități ale acestuia îl veți iubi cu siguranță.

Pe lângă rapiditatea interfeței grafice și posibilitatea de a rula fluid orice joc sau aplicație din Google Play, ASUS Zenfone 3 ZE520KL punctează destul de bine și în benchmark-urile cunoscute, concepute să solicite cât mai mult procesorul și acceleratorul grafic.

ASUS Zenfone 3 în 3DMark Ice Storm Unlimited

ASUS Zenfone 3 în 3DMark Ice Storm Unlimited

ASUS Zenfone 3 ZE520KL obține în 3Dmark Ice Storm Unlimited un scor de 13972 puncte. Velamo Chrome Browser îl evaluează cu 2297 puncte, în timp ce Velamo multicore afișează scorul de 2287.

Rezultate pentru ASUS Zenfone 3 ZE520KL

  • 3Dmark Ice Storm – Maxed Out
  • 3Dmark Ice Storm Extreme – 8135 puncte
  • 3Dmark Ice Storm Unlimited – 13972 puncte
  • 3Dmark Work Performance – 6487 puncte
  • AnTuTu 6.1.4. – 37294 puncte
  • Velamo Chrome Browser – 2297 puncte
  • Velamo Metal – 1590 puncte
  • Velamo Metal multicore – 2287 puncte

Capturi cu rezultatele obținute în benchmarkuri de ASUS Zenfone 3 ZE520KL


Camerele video

Zenfone 3 ZE520KL introduce în gama ASUS noul senzor foto Sony IMX298. Calitățile acestuia sunt deja recunoscute de utilizatori, iar software-ul ASUS crește și mai mult valoarea acestuia. Senzorul foto Sony IMX298 mai este montat și pe telefoanele: Huawei G9 Plus, Xiaomi Mi 5, ZTE Nubia Z11 sau Huawei Mate 8, toate aceste modele fiind încercări ale respectivilor producători de a se situa în zona high-end.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3 – Camera și senzorul de amprente

Camera principală PixelMaster 3.0 cu rezoluția de 16 megapixeli dispune pe lângă senzorul Sony de lentile Largan cu șase elemente și o difragmă f/2.0. Focalizarea se face cu ajutorul tehnologiei TriTech în numai 0.03 secunde conform ASUS, însă veți întâlni scenarii în care focalizarea va dura vizibil mai mult. ASUS folosește un sistem cu laser, care măsoară distanța până la subiect, detecția de fază și focalizarea continuă.

O altă caracteristică interesantă este optimizarea HDR în timp real. Utilizatorul va putea întoarce camera spre o sursă de lumină, iar obiectele din zona sursei vor fi vizibile în mod corect. Toate acestea conduc la realizarea de fotografii foarte bune, atât în interior, cât și la lumina zilei.

Zenfone 3 ZE520KL poate înregistra filme la rezoluția 4K, un lucru surprinzător pentru un telefon cu preț mediu. Camera foto a noului Zenfone 3 e clar peste orice altă cameră pe care a oferit-o ASUS până acum, la fel și software-ul acesteia.

Moduri pentru camera principală PixelMaster

  • Back Light (HDR)
  • Low Light
  • Manual Mode (setări manuale)
  • Real Time Beautification
  • Super Resolution Mode (fotografii cu rezoluții de până la 4 ori mai mari)
  • Night
  • Depth of Field
  • Photo Effect
  • Selfie Panorama, Selfie
  • GIF Animation
  • Panorama Selfie
  • Miniature
  • Time Rewind
  • Smart Remove Mode
  • All Smiles Mode
  • Slow Motion Mode
  • Time Lapse Mode

Camera frontală are o rezoluție de 8 megapixeli și va fi pe placul amatorilor de selfie-uri datorită diafragmei f/2.0 și a diverselor moduri de fotografiere. Bineînțeles, nu lipsește funcția Real Time Beautification care atenuează trăsăturile faciale cum ar fi coșurile sau ridurile.

Moduri pentru camera frontală PixelMaster :

  • Back Light (HDR) Mode
  • Low Light Mode
  • Real Time Beautification Mode
  • GIF Animation Mode
  • Panorama Selfie Mode

Fotografii realizate cu ASUS Zenfone 3

Fotografia de mai jos este realizată cu ASUS Zenfone 3, cu camera foto fiind îndreptată către un soare puternic tocmai pentru a demonstra capacitatea funcției HDR (high dynamic range). Telefonul a reușit să reducă influența luminii puternice a soarelui și să surprindă detaliile vehiculelor din față.

ASUS Zenfone 3 cu HDR

ASUS Zenfone 3 cu HDR

ASUS Zenfone 3 se descurcă foarte bine la lumina zile, în scenele urbane, chiar și atunci când obiectele se flă la distanțe diferite de aparat. Focalizarea este bine realizată, iar culorile sunt apropiate de cele percepute de ochiul uman.

Fotografie realizată cu Asus Zenfone 3

Fotografie realizată cu Asus Zenfone 3

Pe timp de noapte, când lumina nu este suficientă iar poluarea luminoasă afectează capacitatea senzorului de a se adapta la scenă, Zenfone 3 face adevărate minuni. Imaginile captate nu au un nivel de zgomot supărător, iar nuanțele coloristice sunt surprinse bine dacă în cazul obiectelor apropiate de cameră.

Fotografie pe timp de noapte realizată cu ASUS Zenfone 3

Fotografie pe timp de noapte realizată cu ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3 poate filma la rezoluție FullHD, precum și la rezoluție 4K, lucru care nu este la îndemâna oricărui telefon. Clipurile sunt surprinse cu claritate, imaginea nu este distorsionată prea mult iar zgomotul este păstrat la un nivel decent. Putem spune că Zenfone 3 filmează mai bine decât undele DSLR-uri entry-level.

Clip filmat cu ASUS Zenfone 3 pe timp de zi

Clip filmat cu ASUS Zenfone 3 pe timp de noapte


Software, aplicații, accesorii și baterie

ASUS Zenfone 3 ZE520KL rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow cu interfață grafică ZenUI 3.0. Noua interfață este mai aerisită, ASUS renunțând la mulțimea de aplicații pe care o oferea utilizatorului.

Asus Zenfone 3 ZE520KL rulează Android 6.0

Asus Zenfone 3 ZE520KL rulează Android 6.0

Temele grafice puse la dispoziție de ASUS sunt moderne, iar icoanele sunt mai mari fiind mai simplu de identificat și apăsat. Personalizarea aplicațiilor este simplă, utilizatorul putând să dezinstaleze aplicațiile și temele pe care nu le preferă.

Asus ZenFone 3 ZE520KL - Accesorii

Asus ZenFone 3 ZE520KL – Accesorii

Adaptorul telefonului furnizează o tensiune de 5 Volți și 2A, având capacitatea teoretică de a livra 10W. Acest curent este necesar pentru a reîncărca bateria litiu-ion de 2650mAh cât mai repede posibil. Cablul USB tip C va fi folosit atât la încărcarea telefonului cât și la transferul de date între calculator și terminal.

Asus ZenFone 3 ZE520KL - Incarcator

Asus ZenFone 3 ZE520KL – Incarcator


Concluzii și fotografii

ASUS Zenfone 3 ZE520KL este un telefon bine construit, echilibrat, care oferă caracteristici high-end într-o zonă de preț mai accesibilă. Camera foto foarte performantă, cu un software bun, oferă rezultate bune în orice condiții, înlocuind cu succes camerele foto de buzunar.

Pe piața românească vor exista mai multe versiuni. Una dintre acestea va fi echipată cu 32GB de memorie flash și 3GB de memorie RAM și va avea prețul de 1500 de lei. A doua va fi ceva mai performantă având un ecran de 5.5 inci, o memorie flash de 64GB și 4GB RAM. Aceasta din urmă va fi disponibilă la prețul de 1850 lei. Toate prețurile includ TVA.

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3

ASUS Zenfone 3 ZE520KL este cu siguranță cea mai bună alegere din categoria sa de preț, drept pentru care îi acordăm premiul „Best Choice”.

Androidlive Best Choice

Androidlive Best Choice

PRO+

  • Chipset modern și rapid
  • Ecran FullHD cu culori vii
  • Cameră foto foarte performantă

ANTI-

  • Butoanele capacitive nu sunt iluminate
  • Cardul microSD ocupă locul SIM-ului 2

Galerie Foto ASUS Zenfone 3

Pagina anterioara >Pagina urmatoare

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7

To Top