stiri

IBM Corporate Service Corps revine în România, la Târgu Mureş

IBM Corporate Service Corps

IBM anunţă începutul unei noi iniţiative IBM Corporate Service Corps în sprijinul dezvoltării economice şi al creşterii competitivităţii oraşului Târgu Mureş, în diferite sectoare, precum educaţia, cercetarea şi proiectele legate de diversitate culturala si de gen.

Încă din 2008, de la lansarea globală a programului, echipele IBM Corporate Service Corps (CSC) au fost prezente în România, generând un impact asupra comunităţilor prin angajaţi dedicaţi şi parteneriate strategice încheiate cu guvernul, firmele private şi liderii societăţii civile, şi abordând subiecte de maximă prioritate pentru societate.

Anul acesta, echipa IBM Corporate Service Corps repartizată la Târgu Mureş va petrece patru săptămâni în România, lucrând pro bono alături de patru organizaţii locale, pentru a construi recomandări legate de acţiunile pe termen scurt şi lung ale acestora, ce vizează zone precum predare şi învăţare high-tech asistate de soluții cognitive, în era digitală, high performance computing (HPC), soluţii tehnologice pentru violenţa domestică, iniţiativele educaţionale dedicate susținerii egalității de gen.

Echipa are 12 membri, experți IBM în diferite arii tehnologice şi de afaceri din SUA, Australia, Peru, Filipine, Japonia, India, Costa Rica, Taiwan.

„Suntem foarte bucuroşi să urăm bun venit celei de-a şaptea misiuni Corporate Service Corps în România. Iniţiativa completează munca de zi cu zi pe care o desfăşurăm aici şi reflectă dedicarea noastră faţă de comunitatea locală, la un nivel fundamental. Misiunea Corporate Service Corps oferă entităților publice, ONG-urilor şi altor organizaţii non-profit aceeaşi expertiză pe care noi o oferim întreprinderilor comerciale, şi este dedicată îmbunătăţirii succesului şi calităţii vieţii celor mai promiţătoare zone geografice, aşa cum este România”, a spus Ron Keren, Country Leader, IBM Romania.

IBM va lucra cu patru organizaţii pe patru proiecte cheie:
Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, instituţie academică, accesibilă tuturor cetăţenilor români şi străini, dar şi centru de excelenţă care furnizează cunoştinţe şi competenţe sub diferite forme: instruire iniţială şi continuă de specialişti, cercetare, expertiză şi consultanţă în domeniul propriu de competenţă. Echipa IBM CSC va ajuta organizaţia să dezvolte o foaie de parcurs pentru identificarea şi implementarea de soluţii tehnologice de ultimă oră pentru activităţi de predare şi cercetare (Cognitive Computing, Internet of Things, Cloud Computing) şi să dezvolte şi să implementeze un sistem de management bazat pe performanţe, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior”, scopul final fiind acela al înfiinţării unei Universităţi Inteligente unice.

Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureş, o instituţie de educaţie şi cercetare ştiinţifică, care cultivă valorile ştiinţei, tehnologiei şi culturii universale. Echipa IBM CSC va ajuta organizaţia la stabilirea unei foi de parcurs, ca bază pentru lansarea unui centru regional High Performance Computing (HPC).

Asociaţia „Divers”, o organizaţie non-profit care promovează cunoaşterea, recunoaşterea şi respectarea diversităţii (culturale, etnice, sexuale, sociale, lingvistice, religioase etc.) catalizate prin implementarea corectă a drepturilor omului, valorilor democratice, oportunităţilor egale şi non-violenţei, toate acestea sprijinite prin participarea activă a cetățenilor. Echipa IBM CSC va ajuta organizaţia să dezvolte o strategie pentru extinderea la o scară mai mare a fazei pilot a proiectului propriu, intitulat „Academia Femeilor”.

Institutul Est-European pentru Sănătatea Reproducerii (EEIRH) este o organizaţie non-profit care promovează dreptul femeilor şi bărbaţilor la o viaţă sexuală şi de reproducere sănătoasă, la o viaţă fără violenţă și discriminare de gen şi la o îmbătrânire sănătoasă şi demnă. Echipa IBM CSC va ajuta organizaţia să dezvolte un mecanism de informare şi conştientizare, aplicabil atât în comunitatea locală cât şi la nivel naţional, în scopul generării de beneficii pe termen lung pentru persoanele supuse riscurilor legate de violenţă.

La sfârşitul acestei misiuni CSC, IBM va furniza un set de îndrumări şi recomandări, pentru a contribui la creşterea şi accelerarea inovaţiei în România.
Pînă în prezent, IBM Corporate Service Corps, a trimis circa 3.500 experţi IBM, originari din aproape 60 de ţări, ca detaşaţi în diverse misiuni în aproape 40 de ţări – ceea ce face ca acest program pro bono, orientat spre rezolvarea problemelor comunităților, să fie unul dintre cele mai mari din lume.

To Top

Citește articolul precedent:
Huawei P9 lite
Huawei a livrat cu 21,6% mai multe telefoane în primul trimestru

Huawei a anunțat livrarea a aproximativ 34,55 de milioane de smartphone-uri în primul trimestru al 2017, ceea ce înseamnă o...

Închide