stiri

Aplicatie oficiala pentru Formula 1 pe Android

Iubitorii sporturilor cu motor și în special cei ai curselor de Formula 1 vor putea urmări pe telefoanele lor dotate cu Android desfășurarea Marilor Premii în timp real.

Aplicația, ce va fi dezvoltată în parteneriat cu Vodafone, va aduce pe ecranul telefonului toți timpii obținuți de concurenți în cadrul curselor dar și o listă de date interesante.
Fanii vor putea naviga printre date ce privesc condițiile meteo, starea pistei, poziția pe grila de start, comentarii și în special orice altă informație de care un fan al Formulei 1 ar putea fi interesat. Pentru a putea profita de aceste informații utilizatorii vor trebui să se înregistreze pe site-ul formula1.com.

Momentan nu au fost date mai multe informații despre lansare dar Marele premiu al Australiei, programat pentru 25-27 martie, în Melbourne ar putea fi o bună oportunitate pentru primul contact. Pe viitor urmează ca aplicația să fie disponibilă pe sistemul de operare iOS precum și pe alte platforme.

To Top

Citește articolul precedent:
Xperia Neo disponibil pentru precomenzi

Sony Ericsson Xperia Neo este disponibil deja pentru precomenzi, urmând ca telefonul să-și facă debutul pe piața europeană la sfârșitul...

Închide