Dimineața aceasta, utilizatorii browser-ului Dolphin pentru Android au fost întâmpinați cu o surpriză plăcută.
Noua versiune Dolphin Browser v6.0 aduce cu sine o serie de caracteristici noi dar și îmbunătățiri ale funcțiilor implementate în versiunile mai vechi. Una dintre noile funcționalități se numește Dolphin Webzine prin care utilizatorii pot naviga mai ușor printre paginile web. Interfața browser-ului este intuitivă și se bazează foarte mult pe interpretarea gesturilor.
Dolphin a câștigat nu mai puțin de 8 milioane de utilizatori în mai puțin de 15 luni de la intrarea sa pe piață iar speranțele pentru versiuni noi sunt mai reale ca niciodată.
MoboTap, firma din spatele browser-ului, a primit un fond de 10 milioane de dolari, asigurat de Sequoia Capital, pentru dezvoltarea aplicației. Dolphin Browser v6.0 este gratuit și poate fi descărcat din Android Market.