stiri

Google organizează la București un concurs de programare

Google Sign

Google anunță organizarea concursului de programare Escape from /dev/null, care va avea loc la București, pe 25 octombrie, la Impact Hub (Str. Halelor, nr 5). Evenimentul se adresează programatorilor, studenți sau profesioniști, înscrierile fiind deschise la această adresă.

Escape from /dev/null este o competiție de programare construită pe un model de joc online multi-player, având în spate o poveste science-fiction. Participanții trebuie să navigheze pe o planșă, prin rezolvarea unor probleme de codare, din ce în ce mai complicate. Fiecare problemă rezolvată permite participantului să avanseze într-o nouă poziție pe planșă și să-și aleagă o nouă provocare.

Înscrierile la Escape from /dev/null București se pot face până pe data de 5 octombrie. Numărul participanților este limitat, selecția candidaților urmând să fie făcută de o echipă de la Google. Vor primi o invitație cei care vor prezenta cele mai convingătoare motive – experiență tehnică și/sau academică, premii, competiții de programare, abilități etc. Cei selectați vor fi informați cu cel puțin două săptămâni înainte de concurs.Tehnologiile utilizate în competiție sunt C++, Java și Python.

Google Sign

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung GALAXY Note 4
Samsung începe distribuția globală a modelului Galaxy Note 4

Samsung a organizat în Seul "Galaxy Note 4 World Tour", un eveniment care marchează lansarea oficială a noului phablet Galaxy...

Închide