stiri

Motorola Xoom pe piata din 24 februarie

Tableta Motorola Xoom, pe care Andy Rubin a ales-o pentru a prezenta sistemul de operare Android 3.0 Honeycomb în cadrul unei emisiuni televizate, va fi disponibilă pentru clienți din data de 24 februarie. Informațiile au fost postate pe pagina de facebook a magazinului Best Buy, alături de data de lansare pentru HTC Thunderbolt. Acesta din urmă va ajunge în mâinile primilor cumpărători ceva mai devreme, fiind lansat pe 14 februarie. Motorola Xoom este primul model al companiei cu ecran de 10.1 inci.

Tableta este bazată pe o platformă NVIDIA Tegra 2 ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a rula clipuri fullHD. Din păcate rezoluția ecranului de 1280×800 pixeli nu este suficientă pentru a pune în valoare un astfel de film însă utilizatorul poate folosi un cablu HDMI pentru a transfera conținutul video pe un televizor mai performant. Motorola estimează pentru tableta Xoom vânzări ce vor totaliza până la 800.000 de exemplare numai în primul trimestru al anului 2011.

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung GALAXY Tab
Galaxy Tab dezamăgește 16 din 100 de cumpărători

Samsung Galaxy Tab n-a trecut prea bine iarna asta. În America, unde lucrurile cumpărate se pot trimite înapoi dacă te...

Închide