aplicatii

Câteva aplicații & widget-uri pe care trebuie să le încerci

Nu are rost să precizăm încă o dată că suntem adepții unei experiențe Android. Apreciem uzabilitatea, cum putem să-l personalizăm, faptul că putem să ne alegem design-ul telefonului dintr-o gamă atât de largă de oferte și, îndeosebi, gradul de libertate pe care paltforma Android îl oferă dezvoltatorilor pentru a realiza aplicații. Tocmai de aceea, Google Play este plin de aplicații care ne pot ușura viața și mai mult cu un smartphone Android.

Shush!

Shush!Bunul simț ne dictează să setăm telefoanele în modul silențios de fiecare dată când suntem într-o sedință, la școală, la film sau oriunde ar fi neplăcut să înceapă să sune. Toate telefoanele Android pot fi setate Silent, dar cine mai ține minte să pornească din nou sonorul? Aplicația Shush!, dezvoltată de Public Object, face ca scuza „Era pe silent!” să nu mai aibă sens.

Odată instalat, Shush! va porni de fiecare dată când vom seta telefonul să fie silențios, întrebându-ne după cât timp terbuie reactivat sonorul – un lucru atât de simplu, dar de efect. Shush! va afișa o pictogramă în partea de sus a ecranului pentru a ne da de știre că funcționează.

Shush! este disponibil gratuit în Play Store.

Shush!

Battery Widget

De ce să ne mulțumim cu o pictogramă amărâtă care ne arată nivelul bateriei sfert cu sfert? Desigur că în setări putem verifica procentul exact de baterie rămasă, dar Google Play este plin de widget-uri de toate felurile care-ti pot completa perfect ecranul telefonului.

Battery Monitor Widget

Battery Monitor Widget LogoSărim de la un icon prăpădit, la o aplicație care ne oferă mai multe informații decât am sperat vreodată. Battery Monitor de la fsinib este una din cele mai competente aplicații din familia ei; ne oferă statistici, grafice, notificări legate de temperatura și statusul bateriei și patru modele de widget-uri din care să alegem. Putem adăuga procentul bateriei rămase și în Status Bar, putem verifica durată de încărcare totală sau recentă, numărul total al încărcărilor, iar aplicația ne și estimează timpul pe care-l mai avem până va trebui să căutăm din nou o priză.

Battery Monitor Widget Pro aduce un mare plus în materie de personalizare. Plătind 8,77 RON, putem personaliza widget-urile și notificările trimise, dar și triggeri pentru a declanșa notificările.

Battery Monitor Widget

Battery Solo Widget

Simplu și elegant, Battery Solo Widget nu face nimic altceva decât să afișeze procentul bateriei pe ecran, într-un icon circular. Varianta Pro permite personalizarea culorilor și setarea unor triggeri pentru a trimite alerte atunci când bateria ajunge la un anumit procent. La prețul de 5,95 RON, investiția nu se justifică din moment ce varianta gratuită a widget-ului prezentat mai sus include aceste funcționalități. Battery Solo Widget este ideal pentru cei care au nevoie doar de procentul bateriei, fără bătaie de cap.

Battery Widget Z

Battery Widget ZAsiaticii aduc mereu câte un strop de culoare în Google Play și trbeuie să îi apreciem pentru faptul că stercoară o doză de amuzament chiar și în cele mai mărunte lucruri. Battery Widget Z ne înveselește ecranul telefonului și ne duce cu gândul la vechile tamagotchi. Nu numai că ne arată procentul de baterie rămasă ca toate celelalte widget-uri, dar ne afișază și un animăluț care în funcție de numărul afișat este fie sătul, fie înfometat.

Koreeni de la comxp au pus la dispoziție acest widget gratuit, cu opțiunea de a plăti 2,96 RON pentru a scăpa de reclame în Battery Widget Z+.

Battery Widget Z

Task Killer

După cum am spus și mai sus, dezvoltatorii au libertate maximă și nu e nevoie să faci o analiză amănunțită ca să realizezi că nu toate aplicațiile sunt realizate ca la carte sau că există malware. Dacă mai luăm la socoteală și de câte ori alegem să apăsăm „Home” în loc să închidem o aplicație așa cum ar trebui, socoteala finală dă un număr mare de MegaBytes de RAM ocupați aiurea.

Memory Usage

Memory Usage Logo

Una dintre cele mai bune aplicații din categoria Task Manager este Memory Usage, dezvoltată de TwistByte LLC. Spre deosebire de majoritatea aplicațiilor din aceeași categorie, Memory Usage vine un rank-ing al priorităților de execuție și cu memoria consumată pentru aplicațiile care rulează în acel moment pe smartphone-ul Android. Aplicația gratuită poate termina procesele cu prioritate scăzută, dar pentru a le nimici pe cele cu prioritate ridicată și pentru widget-ul pe ecran avem Memory Usage Plus la prețul de 3,32 RON.

Printre funcționalitățile lui Memory Usage se numără și adăugarea aplicațiilor în Ignore List și setarea unui interval pentru AutoKill.

Advanced Task Killer

Advanced Task Killer LogoO aplicație mult mai simplă, dar care își face treaba suficient de bine este Advanced Task Killer de la ReChild. Tot ce ne oferă este un check box list cu aplicațiile care rulează și un buton mare ce spune KILL selected apps. Apreciem cum „KILL” scris cu litere mari ne dă senzația că avem o putere supremă față de progrămelele ce nu vor să se închidă singurele.

Întâlnim și aici un Ignore List și o funcție AutoKill cu trei variante: SafeAggressive și Crazy.

Varianta gratuită a aplicației include și un widget cu ajutorul căruia putem să închidem toate aplicațiile care au rămas bifate în Advanced Task Killer cu un singur tap pe ecran. Advanced Task Killer Pro poate fi cumpărat cu 16,75 RON. Nu aduce noutăți în materie de features, dar elimină reclamele.

Advanced Task Killer

Advanced Task Killer

ASTRO File Manager

ASTRO File ManagerASTRO funcționează întocmai ca un Explorer de pe Windows sau Finder de pe Mac OS – te ajută să îți gestionezi fișierele fie că sunt poze, documente sau melodii. Metago, realizatorii acestui gestionar de fișiere, au adăugat recent și teme pentru a personaliza experiența cu ASTRO. Drept supliment, avem și ASTRO Backup pentru a arhiva aplicațiile și datele din telefon, just in case…

Nu vă mai plictisim cu prea multe cuvinte, funcționalitățile ASTRO File Manager & ASTRO Backup sunt foarte bine ilustrate în video-ul următor.

 

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung Galaxy S III
Samsung Galaxy S III costă 299 de euro la Orange

Orange afișează pe site-ul propriu oferta pentru noul Samsung Galaxy S III. Clienții pot comanda noul terminal începând cu 7...

Închide