stiri

Asus Transformer 2 are deja un preț estimativ

Noul Asus Transformer 2 a primit deja un preț estimativ. Utilizatorii vor trebui să achite în momentul lansării între 549 și 799 de dolari pentru minunăția echipată cu chipsetul NVIDIA Kal-El (posibil Tegra 3). Pe parcurs, prețul se va reduce însă cel puțin o perioadă (cât va reprezenta un element de noutate) acesta va fi menținut. Transformer 2 aduce câteva noutăți mult așteptate cum ar fi noul sistem de operare Android Ice Cream Sandwich și chipset-ul quad-core, optimizat pentru economisirea energiei.

În iulie, ASUS comercializa deja 400.000 de tablete Eee Pad Transformerîn fiecare lună iar apariția celei de a doua generații reprezintă un pas important pentru taiwanezii, mai ales că acesta ar putea fi primul model de pe piață cu Tegra 3. Privind puțin către concurență nu putem să nu notăm discuțiile dintre Apple și TSMC privind fabricarea noului Apple A6, un chipset construit cu ajutorul procesului de fotolitografiere pe 28 nanometri ce va avea un randament energetic foarte bun grație tehnologiei de producție. Apple dorește să se îndepărteze de Samsung iar mișcările lor vor duce într-o altă direcție.

Chipset-ul NVIDIA Kal-El este fabricat pe 40 nanometri însă beneficiază de optimizări importante cum ar fi prezența unui nucleu suplimentar care va prelua fluxurile de calcul atunci când tableta nu este solicitată. NVIDIA a patentat tehnologia vSMP (variable Symmetric Multiprocessing) o soluție tehnică care rezolvă un aspect important al chipset-urilor pentru echipamentele mobile alimentate de acumulatori și anume consumul de energie. Bineînțeles nu este exclus ca anul viitor NVIDIA să-și fabrice chipset-urile cu ajutorul unui proces de producție mai fin.

Performanța NVIDIA Kal-El în Coremark 1.0

Demo tehnologic NVIDIA Kal-El

Cei care doresc să studieze mai multe detalii tehnice o pot face accesând PDF-ul pus la dispoziție de NVIDIA.

Cum se integrează tehnologia vSMP (variable Symmetric Multiprocessing) în chipset-urile cu mai multe nuclee.

Află prețul lui Eee Pad Transformer la Emag.ro

To Top

Citește articolul precedent:
internet mobil abonamentul Colibri Orange Romania
Viteză mai mare pentru 3G-ul Orange

Orange trece, de astăzi 6 octombrie, la un nou nivel în ceea ce privește internetul mobil oferind cea mai mare...

Închide