Epic Citadel este o aplicație demonstrativă pentru Android prin care puteți vedea performanțele grafice ale dispozitivului dumneavoastră. Utilizatorii vor experimenta atmosfera unui sat medieval completată de efectele de imagine, posibile datorită binecunoscutului motor grafic. Rezoluția este scalată automat iar diversele moduri de funcționare pot fi selectate de utilizator.
Motorul grafic Unreal Engine 3 pentru aplicațiile mobile este utilizat de sute de creatori de jocuri pentru a simula și crea conținut animat. Epic Citadel oferă:
- Grafică excepțională pe dispozitivele cu Android datorită tehnologiei Unreal Engine 3.
- Mod benchmark prin care utilizatorii pot evalua performanțele echipamentului pentru motorul grafic Unreal Engine 3. Utilizatorul poate vedea numărul de cadre pe secundă, setările și rezoluția.
- Animații și reflexii realistice. Mediul virtual este creat prin tehnici ce reproduc reflexiile, deformările și mișcările dinamice cum sunt mișcările frunzelor.
- Iluminare globală. Motorul grafic Unreal Engine 3 dispune de un sistem de iluminare virtuală furnizând dinamic lumini și umbre în joc.
- Lumini dinamice cu textură, suprafețe ce reflectă lumina întocmai ca materialele din natură.
- Aplicația Epic Citadel este disponibilă gratuit în Google Play și poate rula pe o gamă largă de telefoane și tablete cu Android.