stiri

Pandemia readuce Prestigio pe piața de tablete cu modele ieftine pentru școala online

Tabletele Prestigio SmartKid

Prestigio a revenit pe piața de tablete, axându-se pe modelele dedicate copiilor, în contextul cursurilor online. Încă sunt mulți elevi ce nu pot participa la școala online, prin urmare, e bine că se diversifică paleta de oferte, mai ales în zona celor ieftine. Prețurile pornesc de la vreo 310 lei.

Prestigio SmartKid sunt dedicate copiilor, care pot alege între trei variante: Prestigio SmartKid, Prestigio SmartKid Max, Prestigio SmartKid Max E.

Tabletele îmbină un design colorat cu o funcționalitate extinsă și le permit copiilor să stocheze conținut interesant și util în orice format: povești audio, jocuri și aplicații educaționale, dar și desene animate. Au o capacitate de stocare internă de la 16GB până la 32GB și 1 GB RAM. Memoria poate fi extinsă până la 128GB, prin utilizarea unui card microSD suplimentar.

În ceea ce privește securitatea, tabletele SmartKid oferă o funcție convenabilă de control parental care permite părinților să seteze filtre de conținut, să interzică accesul la anumite site-uri sau să limiteze utilizarea tabletei.

Un lucru important e versiunea sistemului de operare. Un Android rămas în timp îți limitează numărul de aplicații suportate și te expune la amenințări cibernetice. Conform comunicatului Prestigio SmartKid rulează cu sistemul de operare Android: 8,1 Oreo, 9,1 Pie și 10 (ediția Go). Ar fi bine să primească cel puțin un update major pe durata de viață a produsului, la Android 11 de pildă. Android 8.1 e ceva vechi și cel mai probabil va rămâne neactualizat.

Prestigio MUZE este un model de luat în calcul, având Android 10.0 (Go edition) și slot de SIM pentru  date mobile. Mai mult, de pe site-ul Prestigio, aflăm că ecranul de 10.1″ este IPS cu rezoluție 1280×800.

Un lucru bun e că anumite modele au un suport încorporat și o carcasă ergonomică, pentru a fi ușor de ținut în mână și reduc posibilitatea alunecării dispozitivului. În plus, pentru a atenua orice impact dispozitivul este echipat cu colțuri cauciucate, prevenind potențialele incidente mai ales atunci când copilul folosește tableta în mișcare.

Un alt lucru esențial, având în vedere timpul tot mai mare petrecut de elevi în fața ecranelor, e bine să se acorde atenție nu doar prețului dar și calității ecranului. Ochii celor mici pot suferi iremediabil la o expunere lungă la lumina albastră dăunătoare. Nu am primit informații dacă aceste tablete au vreun filtru de protecție.

Nu în ultimul rând, camera frontală ar trebui să aibă o rezoluție decentă. 0,3 MP e totuși prea puțin.

VEZI PREȚURILE ONLINE

Prestigio Q Pro – o tabletă compactă, multifuncțională axată pe nevoile familiei, cu funcție de control parental.

Tableta Q Pro oferă utilizatorului un ecran IPS de 8 inci, care garantează redarea naturală a culorilor și unghiuri largi de vizualizare. Puteți privi ecranul din orice parte, fără distorsiuni. Rezoluția de 1280×800 pixeli este suficientă pentru a obține o imagine clară și detaliată. Memoria internă a tabletei este de 16GB, dar cu ajutorul unui card de memorie microSD spațiul de stocare intern se poate extinde până la 128GB.

Pretigio Q Pro are un procesor quad-core, oferind performanțe care acoperă cu succes sarcinile zilnice. Viteza de procesare a sistemului este suplimentată cu 2GB RAM, ceea ce face ca tableta să fie o alegere excelentă pentru lucrul în modul multifuncțional. O altă caracteristică este suportul 4G, așa încât utilizatorul poate rămâne conectat, oriunde s-ar afla.

De asemenea, Prestigio a lansat și gamele Wize și Grace, ambele având șase modele disponibile. Acestea vin cu ecrane de 7.0, respectiv 10.1 inci, iar memoria internă variază de la 8GB, până la 32GB, astfel încât fiecare poate alege modelul care se pliază cel mai bine pe nevoile lui.

To Top

Citește articolul precedent:
Xiaomi Redmi Note 9T
Xiaomi lansează Redmi Note 9T și Redmi 9T

Chinezii de la Xiaomi nu putea să rămână fără replică la acest început de an și lansează două telefoane inteligente...

Închide