stiri

Telefonul POCO M4 Pro 5G este pregătit pentru intrarea pe piața românească

POCO M4 Pro 5G

POCO a anunțat lansarea globală a POCO M4 Pro 5G, un telefon mid-range cu chipset MediaTek Dimensity 810 construit pe 6nm. POCO M4 Pro 5G are un design modern, este dotat cu un ecran cu rată de refresh de 90Hz și se încarcă rapid la 33W.

Mediatek Dimensity 810 este un procesor octa-core ce aduce un salt important al performanțelor în comparație cu generația precedentă și asigură o eficiență ridicată. Construit pe baza procesului de producție pe 6nm, POCO M4 Pro 5G are un consum eficient de energie. Bateria telefonului va rezista mai mult, chiar dacă alimentează două nuclee Cortex-A76 ce rulează la 2.4GHz, șase nuclee ARM Cortex A55 ce rulează la 2.0GHz, dar și un procesor grafic ARM Mali-G57 MC2 ce rulează la 1068MHz. De asemenea, telefonul are și elementele prezente pe toate flagship-urile, inclusiv conectivitatea viitorului asigurată de modemul 5G integrat și suportul pentru 5G dual în standby, alături de tehnologia UFS 2.2 pentru viteze de scriere secvențială mai mari și capabilități de multitasking superioare.

Ecranul oferă o rezoluție FHD+, acoperă spectrul de culoare DCI-P3 și are o rată de refresh de 90Hz. În același timp, rata de refresh dinamică a lui POCO M4 Pro 5G se adaptează automat la tipul de conținut redat, ceea ce extinde durata de viață a bateriei. Videoclipurile rulează la 60fps, filmele la 25fps, în timp ce jocurile rulează atât la 60fps, cât și la 90fps. Smartphone-ul cântărește doar 195g și are numai 8.75mm grosime. În plus, senzorul de amprentă lateral a fost reproiectat.

Versiuni, culori și disponibilitate

POCO M4 Pro 5G va fi disponibil în trei variante de culoare: POCO Yellow, Power Black și Cool Blue, dar și în trei variante de stocare: 4GB+64GB, 6GB+128GB și 8GB+128GB (în Indonezia). Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.

To Top

Citește articolul precedent:
OnePlus PacMan
OnePlus anunță modelul OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition

OnePlus anunță oficial OnePlus Nord 2 x PAC-MAN Edition, un telefon complet personalizat pentru a celebra unul dintre cele mai...

Închide