stiri

Allview reușește o revenire spectaculoasă cu noi telefoane și tablete cu Android

Tableta Viva H1003 LTE PRO/1

Visual Fan, compania brașoveană din spatele mărcii Allview, a reușit o revenire spectaculoasă, recuperând terenul pierdut în anii trecuți.

Compania Visual Fan SA a continuat și în trimestrul al treilea curba ascendentă a vânzărilor din prima jumătate a anului 2021, majorându-și cu peste 36% cifra de afaceri pe activitatea curentă în primele 9 luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din 2020. Astfel, creșterea înregistrată a fost de la 58,3 milioane de lei (peste 11,6 milioane de euro) la aproape 80 milioane de lei (16 milioane de euro).

Valoarea vânzărilor de produse din divizia de IT&C s-a majorat de la 24,2 milioane lei (aproape 5 milioane euro) înregistrate în perioada ianuarie – septembrie 2020, la 39,8 milioane de lei (aproape 8 milioane euro), în primele 9 luni ale lui 2021.

Care sunt cele mai vândute produse Allview?

Laptop-urile au avut cea mai mare tendință de creștere, de aproape 4 ori mai mult față de perioada similară din 2020. Cel mai căutat model de laptop din portofoliul companiei este AllBook i, cu procesor Intel Core i3-1005G1, până la 3.4GHz și sistem de răcire cu heatpipes.

Tabletele au înregistrat creștere cu peste 75% a vânzărilor, contribuția majoră a fost reprezentată de noile modele Viva H1003 LTE și Viva H1004 LTE, cu conexiune 4G și diagonală de 10,1 inchi.

Smartphone-urile au marcat o majorare cu peste 30% a vânzărilor, iar la atingerea acestor obiective a stat și lansarea noii game de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless Soul AV1 și AVI, integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere, singurul device de acest gen din România.

Compania românească Visual Fan a avut în anul 2020 o cifră de afaceri de 83.840.116 euro și 79 de angajați, conform datelor disponibile pe siteul Ministerului Finanțelor.

To Top

Citește articolul precedent:
Qualcomm Snapdragon 695
Qualcomm Snapdragon 695 aduce internetul 5G pe telefoanele ieftine

Telefoanele ieftine vor fi în curând și mai accesibile. Qualcomm a introdus trei noi platforme mobile 5G, dedicate telefoanelor low-cost....

Închide