stiri

Lenovo extinde linia de tablete cu Android

Ideatab S2110A

Lenovo trebuie să accepte faptul că Android este o platformă de succes ce nu poate fi tratată cu indiferență. Compania și-a extins linia de tablete cu noi modele Ideatab ce au la bază sistemul de operare Android 4.0 (Ice Cream Sandwich).

Ideatab S2110A

Tableta Ideatab S2110A dispune de un ecran cu diagonala de 10 inci. Cu o grosime de 8,69 mm şi o greutate de doar 580 g, aceasta este una dintre cele mai subţiri şi mai uşoare tablete de 10 inchi disponibile pe piaţă. Ecranul IPS al tabletei cu un unghi de vizibilitate de 178 de grade şi 10 puncte multi-touch este ideal pentru jocurile cu 2 utilizatori.Lenovo livrează și o tastatură în stilul Asus Transformer ce mărește autonomia de lucru până la 20 de ore.

Tableta este echipată şi cu o cameră de 5 megapixeli, cu funcţie de auto-focalizare şi orientare principală în spate şi cu un flash cu LED, în plus faţă de camera frontală de 1.3 megapixeli, memorie de 1GB, conectivitate WiFi, precum şi o carcasă texturată pentru o utilizare mai uşoară.

Ideatab S2110A

Ideatab S2110A

Ideatab A2107A, A2109A

Tabletele Ideatab A2107A şi A2109A sunt mai ieftine și mai puțin performante dacă ne raportăm la modelul prezentat mai sus.

Ideatab A2107A integrează un ecran de 7 inci (la fel ca o pagină standard de carte) şi este conceput pentru citirea în timpul deplasării, Web browsing şi e-mail.

Aceasta beneficiază de un card micro-SD, Bluetooth 4.0, A-GPS, radio FM, camera cu rezoluţie 720p HD şi până la 10 ore de autonomie.

Ideatab A2109A este bazată pe o platformă NVIDIA Tegra 3 și pe un ecran de 9 inci cu rezoluția 1280×800. Cu o greutate de doar 570 de grame şi o carcasă elegantă de metal, tableta A2109A include camere foto de 1.3 si 3 megapixeli, microfoane duale, GPS, un port Micro USB şi o memorie de până la 16 GB (cardul MicroSD are capacitate de până la 32 GB).

 

To Top

Citește articolul precedent:
Huawei Emotion UI
Huawei are propria interfață grafică pentru Android

Huawei a prezentat în cadrul IFA interfața grafică Emotion UI pentru sistemul de operare Android. Chinezii și-au pus propria amprentă...

Închide