stiri

Samsung și Google lovesc în Apple

Samsung Galaxy S 3

Samsung și Google au semnat un parteneriat pe termen lung ce are ca scop neutralizarea principalului adversar, Apple. Cei doi giganți își vor împărți portofoliul de patente și se vor pune la adăpost de eventuale decizii nefavorabile ale instanțelor de judecată. Apple a indicat sistemul de operare Android ca principal adversar al companiei și a dus o politică agresivă inclusiv pentru interzicerea produselor Samsung cu Android.

Google s-a pus la adăpost prin cumpărarea succesivă a unor pachete de patente de la companii precum IBM. Odată cu achiziția Motorola, Google a trecut în portofoliul său mai mult de 17.000 de patente la scurt timp după ce a cumpărat cu 900 milioane de dolari 6000 de patente de la Nortel.

Google a încercat chiar să influențeze oficialii americani cu scopul de a reduce numărul de patente acordat pentru tehnologii fără substanță cum ar fi elementele de design.

Înțelegerea din Google și Samsung formează un nucleu solid de tehnologii patentate care vor permite celor două companii să concureze mai eficient gigantul din Cupertino.

„Suntem încântați să încheiem acest parteneriat cu Samsung,” a declarat Allen Lo, Consilierul General Adjunct pentru Patente în cadrul Google. „Numai lucrând împreună la astfel de acorduri companiile pot reduce riscurile de litigii și se pot concentra, în schimb, pe inovare.”

Nici Apple nu a fost scutit de procese, Schweizerische Bundesbahnen, compania elvețiană a căilor ferate, a cerut și a primit despăgubiri de la Apple pentru ceasul creat în 1944 de inginerul Hans Hilfiker.

Samsung Galaxy S 3

Samsung Galaxy S 3

Samsung Galaxy S III (vezi review) – unul dintre produsele ce a făcut subiectul plângerilor penale din partea Apple.

Samsung și Google lovesc în Apple, 10.0 out of 10 based on 1 rating

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
To Top

Citește articolul precedent:
Epson Moverio BT-200
Epson intră pe piața ochelarilor inteligenți

Epson încearcă să prindă startul într-o nouă categorie de produse care se poate dovedi foarte profitabilă. Moverio BT-200 este al...

Închide